Ce facem când dorințele nu se împlinesc
0Shares

Visul meu

Sunt sigură că ai avut și tu visuri și dorințe, dar deși ai muncit ca să le împlinești, unele, pur și simplu nu au ieșit. După plânsul de rigoare și inventarul „unde am greșit, ce nu a mers?” te-ai  consolat cu ideea că nu mai ai ce face.

Și eu la fel, până când, într-o vacanță, în Turcia, o întâmplare a adus schimbarea. Am cerut să cumpăr un bilet la un spectacol și am primit un bilet de transport, dar asta aveam să aflu pe drum.

Fethye, Turcia. Seara ieșeam la plimbare pe faleză. În una din seri, am ajuns în fața unei agenții de turism. În fața ei, din spatele unei tejghele pe care erau lipite afișe cu oferte turistice, se afla un om. Striga oferte de bilete la diferite excursii și evenimente.

– 25 euro, 30 euro……

În față avea un sandwich din acela cu poze. Printre ele, Dolphin Park, Marmaris. Cum în catalogul cu excursii nu am găsit nicio prezentare, l-am întrebat pe „strigător” dacă vinde și bilete la centrul cu delfini din Marmaris.

– Da, da, avem! m-a asigurat.
– Păi și pot să-mi iau bilet pentru mâine? am întrebat gândindu-mă că e prea din scurt. Între cele 2 locații sunt 124 km distanță.
– Sigur că da! m-a asigurat strigătorul.

Cumpăr bilet și mă primesc detaliile procedurii: a doua zi, dimineața la 8, vine mașina să mă ia de la hotel.

Surprize

Dimineață, la ora stabilită, vine șoferul unui microbuz. Pornim la drum după o lungă discuție turco-engleză, referitoare la destinația. Eu îi dădeam cu Dolphin Park, el cu Marmaris. A dat un telefon scurt, lucrurile s-au lămurit (eu nu înțelegeam ce era neclar, doar plătisem prețul) și am pornit la drum.

Pe drum, aproape de destinație, s-a reluat discuția, fiecare în limba lui: șoferul Marmaris, eu Dolphin Park. A dat din nou un telefon și după ce a termina convorbirea m-a anunțat într-o engleză minimală:

– Domnișoara, eu aici stop (eram la intrarea într-un complex turistic). Vin ridic la 4 după-amiaza, aici! mi-a spus arătând cu degetul.

Am coborât din microbuz. Eram la 30 de m de Dolphin Park. Locul e amenajat la un mal al Mediteranei. Se intră pe un fel de ponton.

M-am îndreptat spre intrare, ca să cumpăr bilet. Am trecut printre panouri cu poze imense, erau prezentați delfini în apă.

– Ahhhh, abia aștept să fiu acolo, cu unul în apă! mi-am spus în gând.

– Aveți programare? mă întreabă la recepție
– Ce programare să am? întreb sigură că este o confuzie.
– Pentru înot cu delfinii ….. nu puteți intra decât cu programare.
– Nu am, dar îmi fac acum, răspund senina.

A verificat în calculator.

– Primul loc liber îl avem peste cinci zile.
– Poftiiim?? Peste 5 zile? le răspund cu ochii să sară din orbite. Păi eu vin de la 124 de km, azi mă întorc în Fethye, de unde am venit, nu sunt cazată aici! exclam ca și când era vina fetei.
– Știi, îmi este imposibil până atunci, ședințele de înot cu delfinii se fac doar prin programare și tot ce pot face este să te pună pe o listă de așteptare. Cele două fete se uitau la mine neputincioase. Eram tristă și dezamăgită, ușor vizibil. Îmi amintesc că mi s-au umplut ochii de lacrimi fără să mă pot controla.

Între timp a sosit un bărbat. Se cunoșteau, au vorbit între ei în germană. N-am înțeles nimic, dar am intuit că îi spuneau de mine.

Probabil că arătam ca un copil înșelat de Moș Crăciun. Bărbatul a venit la mine și mi-a explicat în engleză că îi pare foarte rău, dar efectiv nu are cum să mă ajute, totul este ocupat, ”iar într-o zi sunt doar patru activități cu turiștii ca să nu obosească delfinii”.

De fapt, Dolphin Park este un centru de terapie cu delfini pentru copii suferinzi de diverse boli. Programul cu turiști fusese introdus suplimentar.

Aflând că vin din Fethye, bărbatul m-a întrebat de la ce agenție am luat biletul. I-am spus, nu i-a venit să creadă.

– Nu se poate!!! Patronul este prieten cu mine, îl știu, e om serios, nu face așa ceva!

A insistat seara când mă întorc să mă duc la el și să îi spun ce s-a întâmplat, mai ales că agenția respectivă, oficial nu mai vinde de ceva timp bilete pentru Dolphin Park.

Fusesem păcălită. Atunci totul era clar!! Am mai schimbat câteva cuvinte și în loc să plec, am rămas cu aceiași față pe loc.

Un alt fel de ”la revedere”

– Uite, eu îți propun să mai stai pe aici în preajmă că poate nu vin toți turiștii de la ora 12 și intri în locul cuiva! Dar nu îți pot promite nimic, nu ține de mine, m-a asigurat de câteva ori.
El și tatăl conduceau parcul de cinci ani. Mi-a explicat că sunt reguli clare, nu poate sări peste programări. Și mi-a întins un scaun de plastic. Era mic, rotund și roșu, cu trei picioare.
– Uite, stai pe el, să nu aștepți în picioare, în soare!
Aproape că m-am topit sub soarele de august. La 11.45 au început să vină turiștii. Am înțeles din cum erau bifați pe o listă că se rpezentaseră toți. După ce a intrat și ultimul, m-am ridicat, am dat scaunul la recepție, am mulțumit și am dat să plec.

Probabil impresionat de fața mea, bărbatul m-a strigat:

– Pot totuși să fac ceva pentru tine!! Vrei să mergi înăuntru, măcar să vezi delfinii dacă nu poți înota cu ei??

– Cum să nuuuu???? Tot e ceva! am strigat entuziasmată.

Am intrat însoțită de bărbat. M-a condus într-un loc unde instructorii hrăneau doi delfini, ca să îi văd de aproape.

În jurul meu, cei programați, se pregăteau să intre în apă. Copiii chițăiau și fremătau în jurul meu, dar nici adulții nu erau mai prejos! O fericire de nedescris plutea în aer!

O mână pe umărul meu m-a trezit. M-am ridicat, era timpul să plec.
– Am vorbit cu tata, a zis că dacă vrei poți să intri în apă cu delfinii, dar nu singură. Din cei care sunt programați azi, ultimii sunt două femei, iar grupul poate fi de maxim patru eprsoane. E ok pentru tine așa?
Știți cum pleacă o rachetă de pe loc? Altfel nu pot descrie ce am simțit atunci. Tremuram la propriu de emoți în timp ce așteptam să îmi vină rândul.

Întâlnirea

În apă am fost toată o emoție! Când a venit delfinul lângă mine, ochii mi s-au umplut de lacrimi. De pe margine, instructoarea ne-a dat comenzi atât mie, cât și delfinului.

Cele către mine a trebuit să le repete decâteva ori, nu mă puteam mișca, parcă o ancoră mă ținea pe loc.

Când pielea catifelată și fină a delfinului mi-a atins fața, am putut să mă mișc. Am înotat puțin împreună, aproape că ne-am îmbrățișat, am dansat și l-am luat și în brațe, atât cât am putut. Între mișcări, când ne opream, mă uitam la el și nu-m venea să cred că e adevărat ce trăiam.

După ce am ieșit din apă, m-am dus la bărbatul care mă ajutase și i-am mulțumit plângând. M-a asigurat că n-am pentru ce:

– Îmi place să fac oamenilor bucurii și îmi părea atât de rău că bătusem drum degeaba.

A insistat ca la întoarcere să mă duc la agenție și să vorbesc cu patronul, pe care el îl cunoștea. Era convins că nu știa că angajații lui fac astfel de înșelătorii pentru că îl cunoștea pe patron, erau prieteni de  mulți ani.

În loc de final

Această întâmplare nu a fost prima din viață, când mi-am dorit ceva, în pofida unei realități potrivnice. Și acum, ca și altă dată, când lucrurile păreau imposibil de realizat, ca într-un fel de inerție am rămas totuși în realitatea pe care mi-o dorisem. Fără să sper conștient o schimbare.

Și ăână la urmă, după o rețetă proprie a universului, lucrurile s-au așezat și am obținut ce-am vrut. Iar când spun asta nu includ lucrurile materiale.

Povestea cu delfinii este un exemplu din viața mea de imposibil devenit realitate.

Ce poți tu să faci când ajungi în situații când simți că ai luptat degeaba și că dorințeșe nu ți se pot împlini? Amintește-ți experiența mea cu delfinii.

Ia un scaun ca cel rotund și roșu pe care l-am primit eu, metaforic vorbind, și așteaptă! Nu da drumul ideii, nu strica de supărare tot ce ai construit! Schimbă-ți doar rolul, din personaj activ, care făcea tot, acum devino un observator!

Unii munții nu se mișcă atunci când vrem noi!! Dar fii sigur că efortul acela pe care l-ai depus și mai ales tăria cu care ți-ai dorit, lucrează împreună și rezultatul va apare! Vei obține ce ai vrut!

0Shares

Adauga un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *