Asma, gazda grijulie

Thailanda, Bangkok

Mirosul de canfor și de alte izuri înțepătoare s-au ținut azi scai de mine, pe drumul spre metrou. În alte condiții mi-ar fi fost rușine, părea că toată strada miroase.

Când eram mică, Mamaie își dădea seara la culcare cu alifie chinezească la nas, când era înfundată. Maglavaisul era într-o cutiuță rotundă și roșie cu un tigru pe ea. Nu puteam să sufăr mirosul. De multe ori o bombăneam, ”nu știu ce-ți trebuie prostia asta!” La un moment dat a renunțat la ea. Dar azi, e diferit.

Deși mirosul nu îmi place, mă simt de parcă aș împărți dragoste în jur.

Ca în fiecare dimineață, și azi m-am dus să iau micul dejun la localul Asmei.

Când mi-a adus mâncarea, m-a întrebat dacă mă mai doare spatele? Locul unde merg la masaj e recomandat de ea și știe că acolo se face masaj tradițional (thai masaj, care este mai dur și fără uleiuri) plus că mă văitasem ieri.

– Mă mai doare, dar e normal, am spatele piatră! Mai ales zona asta! I-am arătat mușchii gâtului și de pe omoplați. E nevoie de timp să îmi treacă, ar trebui o perioadă mai lungă să fac în fiecare zi.

Terminasem de mâncat și priveam pe srtadă, trecătorii.

Cu colțul ochiului am văzut-o pe Asma băgând trei degete într-un borcan. Au fost fracțiuni de secundă, nu i-am dat importanță. În secunda următoare era în spatele scaunului meu:

– Sori, ai em sori, mi-a zis și mi-a întins alifia cu miros puternic de canfor pe mușchii gâtului și pe omoplați, atât cât a putut să ajungă băgând mâna pe sub tricou.

A făcut mișcări de du-te vino, a presat încet cu antebrațele, în zona mijlocului, ridicându-mi puțin tricoul. Când m-a lovit cu podurile palmelor unite de mai multe ori, gest care se face la final, am fost sigură că a terminat.

S-a întors către borcănel și l-a pus pe colțul mesei. A băgat iar trei degete în el, a luat niște alifie (n.a. arată ca pesto 😁), apoi mi-a luat mâna dreaptă și mi-a masat-o întinzând alifia.

– Ai em sori, a repetat și m-a masat de la degete până sus la umeri, în mișcări continue, sus-jos, insistând mai ales pe mușchi. Eram mută. Mișcările pe care le făcea mi-au spus că știa să facă masaj. Nu că aș fi eu pricepută, dar le comparam cu ale terapeutului la care merg și care asta face de nouă ani.

Când a trecut la mâna stânga, mi-a spus:

– Înainte să am hotelul, am făcut școala de masaj. Am și certificat. Mă uitam la ea și, deși voiam să vorbesc, gura parcă mi se încleștase.

– Soțul tău știe ce fel de om ești? am reușit să o întreb râzând.

– Știe, știe, a răspuns și ea amuzată. Lasă, să îți mai ia din durere!

Cum mai vreau să fac două ședințe de masaj, i-am cerut părerea despre tipul de masaj pe care ar fi indicat să îl fac. Spatele meu e pe partea dreaptă foarte încordat.

Ea îmi recomandase salonul la care făcusem deja câteva ședințe, acum mi-a propus altul.

– Sunt diferite: primul face masaj tradițional și celălalt de relaxare, cu ulei și e mai scump, s-a asigurat să mă informeze. Eu zic să faci de relaxare să nu te mai doară corpul, dar dacă, totuși, ai să faci thai, atunci să îi spui să îți facă mediu nu forte!

După ce trei cliente au intrat în local, a mai continuat puțin masajul și s-a oprit. Mă gândisem să îi spun să mă lase, că are treabă, dar tot eu mi-am zis că nu e cazul să îi spun ce să facă, știe prea bine.

– Mai continuăm mâine, mi-a spus zâmbind. Și-a luat borcănelul și a plecat la bucătărie. Mi-am dus și eu farfuriile în care mâncasem și i-am mulțumit cam leșinată.

Eram impresionată peste poate de gestul ei. Aș fi vrut să îi opresc mâinile care urcau și coborau pe brațele mele, să o privesc în ochi și să îi mulțumesc atunci, dar n-am putut. Plăcerea era prea mare. Până la metrou, am lăsat în urmă mirosul tare și acid al canforului și al altor ”mirodenii”.

De data asta, însă, nu m-a mai deranjat. Din contră, m-am mândrit cu el. Era plin de drag, grijă și atenție. M-am gândit că paote cei care au trecut în urma mea, s-au molipsit măcar puțin.

#povestiridinrealitate

Adauga un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *