Spa pentru corp și minte

– Cum te cheamă?

-Maria.

– Pe mine Dewi.

Și mi-a întins un zâmbet asiatic.

– Maria, te rog să îți dai jos hainele și să le pui acolo, mi-a șoptit, pe un ton cald şi moale ca un șal de mătase.

M-am descălțat, mi-am așezat cheia și hainele pe un suport metalic, în stil antichizat. Când am terminat m-a invitat printr-un semn cu mâna la masa de masaj.

– Cu fața în jos, te rog.

Vegheată de doi lei – căpcăuni de piatră, înfăşuraţi în poleng, textila cadrilată indoneziană, intrarea în Salonul “Nur&Spa” din Ubud, Bali mai degrabă m-ar fi înfricoşat, nicidecum ademenit în lipsa recomandării ferme a Oanei.

De cum i-am pășit pragul, efectul a fost ”ca de portal”: am trecut instant în altă lume. Centrul Ubudului este extrem de aglomerat. În primul moment, am avut impresia că sunetul asurzitor şi continuu al scuterelor prevesteşte o armată de albine; apoi m-am obişnuit că nici nu îl mai sesizam. Culmea, am ajuns să-i simt lipsa între lanurile de orez, unde liniştea aproape-ţi ţiuie-n urechi.

Poteca din dale m-a preluat de la intrare şi trecut întâi pe la recepție, unde mi-am lăsat lucrurile într-o cușetă, apoi pe la un şir de încăperi lipite una de alta şi fără tavan. În noul univers, viteza de mișcare era redusă la minim.

Printr-un labirint de verdeață și clădiri joase, printre opere de artă, sculpturi din piatră și lemn aruncate parcă la întâmplare printre alei, am uitat de mine și, de fapt, de ce venisem.

Dezordinea din curte era doar aparentă, nimic de fapt, nepotrivit: cel care amenajase toată curtea și incinta, fusese profesor la Universitatea de Arte din Ubud. Toată desfășurarea de verdeață, pe o-suprafață atât de mare, transforma locul în galería perfectă opérele sale. Fără să vreau m-am gândit cum un apartament de bloc din Bucureşti se numeşte ”centru”, iar toată desfăşurarea de aici s-autointitulat ”salon”. Cu modestie, specific Asiei de Sud-Est.

Întâi mi-a întins uleiul pe corp, descriind cu palmele cercuri. Fecare centimetru de piele era atins cu pricepere, simțeam că mi se deschid toți porii. Corpul îşi pierduse limitele şi devenise un du-te-vino de senzații. O euforie vagă m-a cuprins încet și mușchii au început să se odihnească, întindă și bucure. Și degetele …. și tălpile …… și mâinile …… a urmat și părul. Tuturor le-a venit rândul ca într-un ritual. Apoi a urmat scrubbing-ul, din tălpi și până la cap. Aceleași mișcări, în sus …. în jos….., circulare și câteodată apăsate, au adus plăcere. La un moment dat, m-a îndemnat cu un semn vag să mă ridic de pe masă și să mă duc în zona “dușului”. Cu o cană cu mâner, nimic altceva decât o nucă de cocos găurită, mi-a turnat apa dintr-un ulcior de lut.

–  Prea fierbinte?

– Nuuuu, e perfectă!

– Te simți bine, totul e ok?

– Mă simt atââââât de bine că nici nu pot vorbi. Aș vrea să nu mai plec de aici.

A zâmbit mulțumită.

Mâinile ei ca o adiere ajutau apa să înlăture crema de scrubbing. Apa cădea în valuri din nuca de cocos, ca o mângâiere. Dewi era lângă mine, dar nici nu-i simțeam prezența.

– Acum, te rog să mergi să mergi acolo. Și mi-a arătat cu mâna o cadă. De formă ovală, rotunjită la capete, în ea plutea aruncat un covor de petale roz, roșii, ciclame, mov. Pe marginile apei, de sub petale, răzbăteau nuanțele mozaicurilor bleumarin-turcoaz ce îmbrăcau cada. Marginile sale se răsfrângea în afară, către podea, ca o buză argintiu-sidefie de mozaic. Cu mâna stânga mi-a susținut cotul drept. M-a condus către cadă şi a vegheat să nu alunec. Un prosop moale şi gros era împăturit ca pernă, la un capăt.

– Apa e bună? Prea caldă sau prea rece?

– Nuu, e perfectă!, i-am răspuns pierzându-mă sub petale. Cred că de plăcere uitasem restul cuvintelor din vocabular.

– Vrei un ceai de ghimbir sau de lămâie?

– Nu, mulțumesc, am refuzat-o, deși ador ceaiul de ghimbir. Mă simt atât de bine că mi-e teamă să nu stric momentul ăsta magic ….. nu vreau nimic. Cred că i-am spus şoptit, că abia mi-am auzit propriul răspuns.

– Ok. Acum relaxează-te 15 minute; am să mă-ntorc. Ok?

Mi-am propus să nu mai privesc nimic ca să ţin senzaţiile înăuntru. Ce s-ar fi ales de ele oprite pe un tavan alb? Așa am văzut că unde ar fi trebuit să fie tavan, era de fapt cer. Cerul liber. Nu departe de cadă, un copac mare își înălța coroana verde în aer. Am închis ochii și am cuprins cu mâinile petalele grase ce pluteau pe apă. O esență plăcut mirositoare se ridica de la podea către muzica ce plutea în atmosferă. Melodii ușoare ca petalele pluteau peste tot. Când am deschis ochii privind în sus, am dat nas în nas c-o zeitate ce se holba la mine binevoitoare. Capul îi ieșea alungit dintr-un perete. Era ca o proră regală, frumos și auriu colorată. Sub privirea ei blândă și jucăușă, am continuat să mă relaxez. Atunci i-am văzut și pe ceilalți, frați sau surori, care păreau că tocmai dăduseră năvală din pereți. Am închis ochii și am plutit.

Am avut senzația că m-am pierdut în timp, dar sigur n-a fost mai mult decât îmi spusese Dewi. Nu știu de ce, am deschis ochii. Dewi mă privea. Intrase fără niciun zgomot. M-a susținut să ies din cadă și m-a dus din nou în zona dușului. Nuca de cocos mi-a adus iar apa caldă în valuri.

– Torn niște apă rece să te speli pe față?

–  Da.

– Poate vrei să torn pe tot corpul? m-a-ndemnat, privindu-mă iscoditor, să-mi prindă reacția. Abia ieșită din apa caldă ce-mi amorțise simțurile, un val scurt de apă mai rece m-ar fi readus la realitate.

– Yesssss!

Eram deja topită și pierdută, nici n-am avut inspiraţia să întreb cât de rece e. Dar Dewi îşi ştia meseria şi, probabil n-ar fi ruinat momentul de relaxare cu un jet de apă rece. A fost suficient cât să mă aducă lejer la realitate şi să mă trezească. Când mi-a întins prosopul alb si moale am înțeles că filmul se apropia de final.

– Ulei pentru corp?

– Da, te rog.

Aș fi dat orice să-i mai simt o dată mâinile, parcă erau atingerea unor nori. Ăsta a fost motivul. Acum, când scriu și ori de câte ori îmi amintesc, mi se trezește-n stomac senzația de magie și plutire. Am iesit zâmbind.

Același nor, care m-a dus la recepție să plătesc și să-mi iau lucrurile din dulap, m-a condus și prin curte, printre zeitățile luminate, apoi către poartă. De data asta, în central Ubudului n-am mai găsit nici urmă de zgomot; toată lumea plutea împreună cu mine.

Norul m-a purtat lin, până în ușa casei și în somn, mai departe; am ajuns în locuri cu senzații noi din care mă-ntorc cu greu de fiecare dată.

Experiența de la “Nur Salon&Spa” a fost prima pentru mine la categoria spa. Nu sunt genul de femeie care să frecventeze periodic coaforul ori saloanele de cosmetică. Cu greu am acceptat să-mi dau degetele pe mâna unei manichiuriste și asta pentru că că fiind foarte ocupată ajungeam să-mi fac unghiile fie aproape dormind, fie în mare grabă, în buza unor plecări sau evenimente. Tributară ideii că mai bine ca mine nu face nimeni.

A trebuit să ajung în Bali ca să-nțeleg că, pe lângă menirea lor, de a ne face să arătăm mai bine, ritualurile de-nfrumusețare și-grijire personală mai au un rol: de-a ne oferi o pauză și încărca cu energie, de-a ne întoarce un pic la noi, femeia care suntem. De cele mai multe ori nu lipsa timpului stă între grija pentru noi şi un mic răsfăț, ci doar preocuparea de a ne pune pe noi înșine pe lista de priorități.

Martie 2014

#povestiridinrealitate #poveste #followyourream