Descriere
“Frământările unui pisoi salvat” este o carte cu două chipuri: pentru copii e o istorie cu pisici, plină de tâlcuri, pentru adulți, povestea unor îndoieli și căutări personale.
Bumbi, pisoiul negru, aruncat în albia pârâului Valea Albă din Bușteni și salvat de părinții mei, își găsește o nouă familie. Cea formată din motanii-frați: Ilie și Grigore, sbia aceluiași pârâu.
Numele personajului este inspirat de bumbii canapelelor de piele sau ai plăpumilor vechi, pentru că ochii lui mari, galbeni și rotunzi chiar așa par în contrast cu blana tăciune.
El este marcat de abandon, dar și de culoarea sa. Îl aude pe omul care l-a părăsit că nu-l poate lua la copii pentru că “este negru și le-ar băga ghinionul în casă”.
Cum este diferit de celelalte pisici din cartier, nu poate să omoare și mănâncă doar boabe, cum nu și-a cunoscut nici părinții, Bumbi se îndoiește că ar fi pisică. Cei doi frați îl adoptă și învață pisicisme, încearcă să-i insufle mai multă încredere. Însă propunerea de a merge la școală și a cunoaște alți pisoi, îl sperie și mai tare, astfel că într-o noapte fuge de acasă. Trece apa cu ajutorul unor veverițe și ajunge în pădure, unde speră să ducă altă viață și să găsească răspunsuri la frământările sale.
Aici trăiește o adevărată aventură, fiind chiar la un pas de moarte. Experiențele trăite și animalele întâlnite îl pun pe Bumbi față- îfață cu temerile și-ndoielile sale. De la râs va afla despre strămoșii comuni, de la lupi va afla ce înseamnă să fii în pericol, iar de la urs va învăța înțelepciunea.
Ce se va întâmpla cu Bumbi, este de fapt tâlcul acestei povești și veți afla doar citind până la ultimul rând. Pentru că atunci când este vorba de pisici, nimic nu este previzibil și orice-mprejurare se poate răsturna cât ai zice “pește”.
“Frământările unui pisoi salvat” este o carte despre temeri, neîncrederi, despre diferitul din noi și acceptarea lui. Povestea este însă și un semnal tras oamenilor în relația cu animalele. Chiar dacă au un limbaj diferit, animalele înțeleg, simt și știu.
Avem toate motivele să le considerăm ființe cu nevoi și dorințe proprii și nu niște accesorii însuflețite. Noi suntem responsabili de viața lor și tot ce li se-ntâmplă este rezultatul acțiunilor sau inacțiunilor noastre! Grija pentru ele este o obligație ce ne revine exclusiv.
Și nu în ultimul rând, “Frământările unui pisoi salvat” este o carte-metaforă. Realitatea îmbrăcată în simboluri, este mai ușor de spus și acceptat. Așa că m-am ascuns într-un pisoi și i-am pus în blană, temeri și îndoieli personale.
________
Cum mi-a venit ideea cărții
Ideea unei cărți despre pisici a început dintr-o joacă, cum probabil încep lucrurile serioase. Cei trei pisoi, Grigore, Ilie și Bumbi sunt personaje reale, la fel ca și începuturile vieții lor.
De cum au fost aduși în casă au avut parte de dragoste și au fost îngrijiți ca niște copii: n-au fost lăsați niciodată să doarmă noaptea afară, li s-au făcut paturi, niște coșuri de răchită, cu saltele, postavuri și cârpe de bumbac, li s-a dat de mâncare la “ore de masă”.
În decembrie 2016, părinții mei au plecat pentru o săptămână la București și mi i-au lăsat pe cei trei în grijă. Iubesc animalele enorm, așa că mi-am luat rolul în serios și mi-am atribuit în glumă calificativul de “bonă”.
Era prima zi; se făcuse amiază când am realizat că eram obosită deși nu făcusem nimic altceva decât să răspund nevoilor pisicești de intră-ieși, închide-deschide ușa.
Așa mi-a venit ideea să postez pe Facebook câteva rânduri despre sutele de genuflexiuni și alte exerciții făcute, pe care le-am intitulat ”Jurnal de bonă”. Textul a avut succes, așa că am continuat și-n zilele următoare.
Descriam cu umor micile aventuri din casă pentru că îi lăsam să exploreze aproape tot ce vroiau și părinții mei nu le dădeau voie. Erau pe și în dulapuri, în chiuvetă, în paharul cu apă, trăgând mâncarea cu laba din farfuria mea. Am ajuns la un mini serial de cinci zile. Cititorii erau amuzați, unii au comentat laudativ, îndemnându-mă să scriu o carte pentru copii.
După o pauză de aproape două luni, am reluat povestirea. Și, deși nu mai eram în apropierea lor, plecasem chiar din țară, simțeam nevoia să scriu despre ei.
Nu am continuat “Jurnalul de bonă”, am scris episoade scurte despre relația dintre cei trei, ca și cum ar fi fost oameni.
Ideea de carte îmi rămăsese în minte, dar nu vedeam cum ar putea fi închegate toate povestirile. O prietenă care mi-a văzut îngrijorarea, a insistat:
– Tu scrie, o să se lege totul la un moment dat! Ai încredere! Continuă să scrii!
I-am urmat sfatul și dintr-o dată, cartea a-nceput să prindă contur. Cum, nu îmi amintesc!
Când am devenit sigură de ea și-am știut despre ce va fi, am renunțat la postările pe Facebook și m-am concentrat doar pe scris. În patru luni a ieșit la lumină “Frământările unui pisoi salvat“.
Cartea a fost tipărită în regim propriu, am lucrat cu o tipografie-editură. Evenimentul de lansare a avut loc pe 19 decembrie 2017, la Seneca Anticafe din București. Ce s-a întâmplat a fost peste așteptările mele. Au fost atâția oameni că cele 350 de exemplare pregătite pentru vânzare s-au epuizat imediat, iar la autografe s-a format coadă până în stradă.
Au urmat apoi lansări în mai multe orașe ale țării.
MAMIER ANGELA NACHE –
Poet şi membru al Uniunii Scriitorilor din România, de aproape 30 de ani trăieşte în Franţa.
O carte multi-simpatică, (“Framântările unui pisoi salvat”) fiindcă vorbește cu mult talent despre pisoi, aici unul negru, care devine nespus de simpatic și se impune familiei și celorlalți răsfățați, adoptați și salvați nu cu mult timp înainte (frații Grigore și Ilie).
Bumbi, reprezentatul ingrat al pisicilor negre, dezminte toate sensurile superstițiilor atât de injuste și numeroase, diferite de la o cultură la alta. Maria și familia ei sacralizează, răsfață, umanizează și protejează aceăti prinți felini puși pe pozne. Răbdarea humanoizilor pentru acești drăcușori ne lasă perplecși.
Un schimb misterios, o felinoterapie naturală se instalează, nu se mai stie cine stă la cine? Cred că cei trei împrumută grațios și fără chirie casa devenită cutiuța lor de joacă, plină de bobițe , celor trei “blegi” pleoștiți de dragul lor ca niște mămăligi. Un spiriduș îmi șoptește că nu plătesc chirie, nici unii, nici alții, că nu se mai știe cine e pisoi și cine om, este o republică democratică, numai a lor, care s-ar părea că va avea un drapel și un imn … Să rămânem cu urechile ciulite. Maria ne povestește toate acestea în timp ce ghemurile de lânș se încurcă în trei perechi de labuțe, “fără griji” … ar fi multe de spus… merci Vouă … Chapeau, cum s-ar zice pe la Frontignan .
LIDIA POPA –
Istoria noastră “Frământările unui pisoi abandonat” de Maria Mazilu începe cu doi pisoi abandonați Grigore și Ilie la gârlă și introducerea celui de al treilea pisoi Bumbi, personajul principal, în această familie de care se îngrijește Mama cu Tata, mari iubitori de animale.
Din toată această poveste senzația cea mai ispititoare ce o lasă acest roman de aventuri pentru copii, este dorința de libertate și tendința de a o menține cu orice preț cu un instinct de conservare specific animalelor, dar și oamenilor. Pisicile oferă multă companie, dar și iau multă afecțiune de la om, nu degeaba se spune “șmecheră ca o pisică”. Citind această carte ai senzația plăcută de a te găsi afundat într-o miniserie cinematografică, din care pare să cunoști deja acțiunea. Un mod plăcut și curgător de lecturat, ce naște curiozitatea cititorului, o carte ce pot recomanda cu sufletul deschis atât cititorilor adulți, dar mai ales minorilor. Este o lecție gratuită de viață bine meșteșugită de Maria Mazilu ce prinde bine oricărui om. Sincer, de multă vreme nu citeam un roman pentru copii, acesta mi-a trezit interesul pentru acest timp de literatură. Dar cel mai mult m-a cucerit faptul că este scris în limba maternă. Este o dulce mângâiere pentru suflet. Vă recomand cu căldură!