Povestea mea cu Fallas a început pe vremea când nici nu știam de acest festival, când Spania era pentru mine doar o țară din Europa.
Să fi fost în urmă cu vreo 25 de ani. De puțin timp intrasem în posesia unui calculator și învățasem să lucrez în word. Internetul era o lume pe care nu o puteam gândi, mi-o închipuiam ca pe o aglomerație de informații, un fel de bibliotecă neorganizată, care stătea suspendată nu știu unde, la care puteam avea acces.
Asta era imaginea pe care mi-o făcusem eu, dar simțeam că e mai mult de atât.
Când mai auzeam de diverse care se găsesc „în” internet, curioasă, când ajungeam acasă, le căutam.
Așa s-a întâmplat cu Wikipedia. Nu mai știu cine mi-a spus că în locul ăla se găsește orice. Am căutat și am ajuns la o sărbătoare dintr-un oraș în care oamenii ridică niște „monumente” pe străzi și apoi le incendiază. Am și acum în minte imaginea alb-negru cu focul imens. Sub ea era scris începutul secolului XX.
– Pfff, ce nebuni!! Cum să faci focuri în stradă și să mai și petreci?? Ce periculos e!
Acest detaliu și uimirea despre cât de nebuni pot fi unii oameni, au fost primul meu contact cu Valencia. Sigur, atunci nu știam asta, numele localității îmi scăpase atenției.
La cremá, incendierea unei falla – monument, Las Fallas, Valencia, 2025
De la Facebook la Valencia
La un salt de vreo zece ani după, când Facebook se instalase în viețile multora dintre noi, mi-am făcut și eu cont.
Mama a auzit și a zis că vrea și ea. M-a delegat pe mine cu înregistrarea ei pe rețea, „că nu se pricepe”.
Cum mereu mi s-a părut mai interesant să strecor și o glumă, ironie sau ghidușie când făceam ceva, nu am ratat ocazia. Atunci când a trebuit să aleg localitatea în care trăiește, fără să gândesc, dintre localitățile care apăruseră ca opțiuni, am ales Valencia, Spania. De ce, nu mă întrebați, nu știu nici în ziua de azi! Nu știam nimic despre Spania, cu atât mai puțin despre Valencia.
Așa se face că la profilul de Facebook al mamei a apărut că locuiește în Valencia.
La vremea aceea era deja pensionară și stătea mai mult la Bușteni, lucru cunoscut de toate fostele colege.
Una dintre ele, de care eu nu știam nimic, cunoșteam doar colegele de birou ale mamei, se mutase în Valencia, unde locuia fata ei.
Regăsindu-se cu mama pe Facebook au intrat în legătură și au vorbit. Dialogul a fost cam așa:
– Adriana, ce faci, nu am știut că ȘI TU locuiești aici! (n.a. femeia se referea la Valencia)
Mama a crezut că e vorba de Bușteni, despre care știau toți apropiații.
– Aaaa, daaaa, aproape că ne-am mutat aici!
– Păi, bine, măi, și să nu dai și tu un semn de viață, să ne vedem?
– Cum să ne vedem, că tu ești în Valencia?
– Da, de asta zic, dacă ești și tu aici!!
– Nuuu, de unde?? Eu sunt la Bușteni! a răspuns mama cam contrariată de faptul că colega ei începuse să bată câmpii.
Nici mama nu avusese vreodată vreo legătură cu Spania, nici măcar nu o auzisem menționând-o, ca în cazul altora.
– Aaaa, eu am crezut că ești și tu aici, că așa scrie pe Facebook la tine că trăiești în Valencia!
– De unde, eu sunt în Bușteni? Asta e mâna lu’ fi-mea că am rugat-o să îmi facă contul, da’ nu mi-a zis nimic! Așa face!
S-au amuzat amândouă de situație.
De atunci să mai fi trecut vreo șase-șapte ani până când am decis să mă mut în Spania. O decizie luată din scurt, e adevărat, în perioada în care eram în căutarea unui loc de trăit înafara României.
Valencia, alegerea din afara planului
Hotărârea am luat-o după o călătorie de două luni în care am trecut prin diverse orașe din Spania. Am început în Madrid și am coborât până în sudul „cel mai sud” al Europei, Tarifa. Am fost în multe localități, dar nu și în Valencia, pe care nu am luat-o nicio clipă în calcul.
Eu nu obișnuiesc să îmi organizez întreaga călătorie de la început. Am o idee în cap, ceva despre care am citit și care mă atrage să merg într-un loc. De acolo, planul se face singur, pe bucățele, în funcție de ce citesc pe diverse bloguri. Mă las dusă de inimă, cum s-ar zice.
Așa se face că Valencia nu a ieșit la socoteală, la vremea aceea.
Prima impresie pe care o lasă Spania e de încântare copleșitoare, visezi cu ochii deschiși la cum va fi viața ta acolo!
Singurul lucru care mi-a tăiat bucuria a fost că nu înțelegeam limba. Cum telenovelele nu fuseseră nicicând o preocupare pentru mine, nu știam niciun cuvânt. Îmi amintesc și acum cum încercam să ghicesc ce spun oamenii la terase când fac semn chelnerului. Cum de multe ori acesta venea și cu un pahar de băutură, nu înțelegeam dacă „la cuenta” e băutura sau nota de plată.
Orice încercare de comunicare în localuri, la pensiunile în care am stat, cu oamenii pe stradă a fost blocată de faptul că nu știam spaniolă. Cât despre nivelul de engleză în Spania, ce să spun, am fost uimită că nici măcar în Barcelona nu ma reușit să mă înțeleg cu niște tineri.
M-am întors în țară hotărâtă să învăț spaniola și m-am înscris la cursuri la Institutul Cervantes.
După ce am terminat primul modul, din cauza serviciului nu am putut să mai merg la cursuri cu regularitate, așa că l-am rugat pe profesor, nativ spaniol, să îmi recomande pe cineva la fel, cu care să pot continua lecțiile în privat.
Și așa am ajuns la Luis Fernandez, profesorul de spaniolă care, fără să știe, mi-a decis viitorul.
– Și, unde vrei să te muți în Spania? m-a întrebat la scurt timp după ce ne-am cunoscut.
– În Sevilla, e un oraș superb!
– „Pero, te metes en un horno!” (te bagi într-un cuptor!) Vara sunt peste 45 grade, nu ai nici ieșire la mare …
– Aaaa, da?? m-am mirat. Sejurul meu în Sevilla fusese ploios, așa că nu mi-am închipuit o altă realitate.
M-am mai gândit și i-am împărtășit lui Luis noua alegere:
– Alicante, are mare și munte! E perfect, îmi place natura!
– Ai zis că îți place spiritul spaniol și că vrei să interacționezi cu spaniolii, Alicante e plin de străini! De ce nu alegi Valencia, e al treilea mare oraș al Spaniei, dar nu se simte ca o metropolă, localnicii sunt tradiționaliști și, oricum, ai mai multe posibilități acolo din toate punctele de vedere? Valencia a ieșit câștigătoare.
Fallere, participanți activi la Las Fallas, Valencia, 2025
Fallere, participanți activi la Las Fallas, Valencia, 2025
Fallere, participanți activi la Las Fallas, Valencia, 2025
Fallere, participanți activi la Las Fallas, Valencia, 2025
Falla Plaza del Pilar, Las Fallas, Valencia, 2025
La câteva luni distanță, cu două valize, am coborât din avion.
Era 16 iulie 2016.
La sfârșitul lui februarie 2017 am trăit prima sărbătoare Fallas. Un prieten al profesorului mi-a fost ghid. Am fost prezentă la toate manifestările sărbătorii, inclusiv zi de zi la mascletá – spectacole priotehnice foarte zgomotoase. După douăzeci de zile de ieșit din casă de câteva ori pe zi și alergat prin oraș, nu mi-am mai simțit picioarele! Corpul era aproape paralizat de durere.
A fost nevoie de trei zile de odihnă completă, dormit și mâncat.
– Oamenii ăștia sunt nebuni! mi-am zis în sine.
Dar, când am terminat gândul, m-a trecut instant un fior. Mi-am amintit brusc de ce citisem în Wikipedia cu mulți ani înainte. Tocmai trăisem sărbătoarea aia, în care oamenii fac focuri pe străzi! Citisem despre Valencia!
Am avut o senzație de straniu, ca atunci când accepți teoretic posibilitatea ca „cineva” necunoscut să îți influențeze viața și tu să nu poți face nimic.
Nu am stat prea mult în idee, mi-am zis că e ușor paranoică și că nu are sens.
Timpul a trecut, eu mi-am așezat viața aici, printre du-te vino în România și Asia.
Începutul mascletá – spectacolul pirotehnic ce are loc în fiecare zi de Las Fallas, la ora 14, în Plaza del Ayuntamiento
La final de mascletá – spectacolul pirotehnic ce are loc în fiecare zi de Las Fallas, la ora 14, în Plaza del Ayuntamiento
Viața schimbată
Primii trei-patru ani a fost cumplit de greu din cauza singurătății și a felului meu retras și închis de a fi. Tânjeam la veselia lor, dar nu mă puteam alătura. Singurul mod în care mă puteam apropia de spiritul spaniol era când stăteam într-un bar și înșiram paharele de vin. Însă nici atunci nu ptueam comunica, mă urmărea senzația că mă fac de râs că nu vorbesc bine spaniola. Singurele timpuri pe care le gestionam bine erau prezentul și trecutul simplu. Deși în minte avea ideea clară, când deschideam gura simțeam că îmi ies bolovani și mă încurcam
Încet-încet, terapia a început să își arate roadele și am început să mă deschid.
Tot încet, mi-am amintit încurajările și îndemnurile lui Luis:
– Maria, în viața de zi cu zi, ca să socializezi, pe nimeni nu interesează cât de bine vorbești spaniola, sunt spanioli nativi care vorbesc cu greșeli!
Când mi le spusese, crezusem că exagerează. Trăgând cu urechea la diverse discuții din jur, m-am convins că avea dreptate. Îi corectam de multe ori în mintea mea pe cei care discutau.
A fost nevoie de mici experiențe repetate de a vorbi cu localnici ca să mă conving că oricât de bolovănos și incorect mă exprim, oamenii sut interesați de asta, ci doar de interacțiunea cu tine. Am prins mai multă încredere în mine.
Ușor, am împrumutat filozofia asta a lor de viață „no pasa nada!”
A trecut timpul și am realizat că alegerea unui loc necunoscut, a fost luată de instinctul meu. Într-adevăr, Valencia este unul din locurile, dacă nu locul în care tradițiile sunt păstrate cel mai bine la nivel de societate. Ceea ce eu voiam. Orașul, dar întreaga comunitate au multă natură și diversă, ceea ce iarăși îmi doream.
Spiritul de comunitate, în a cărui căutare eram fără să știu, a făcut ca viața mea aici să fie mai blândă. Am simțit că oricât de greu este să legi prietenii cu localnicii (se spune că și sub acest aspect Valencia e „mai specială” față de restul țării), ești binevenit printre ei, la petrecerile lor, dar și în interacțiunile instant de prin cafenele, baruri. Oricând ai nevoie de ceva, poți conta pe ei, chiar dacă te-ai salutat de două ori la cafeneaua din colț.
Cât am fost în Asia, sărbătoarea Las Fallas mi-a lipsit cel mai mult din tot ce înseamnă Valencia pentru mine. Chiar dacă de data asta m-am putut bucura doar două zile și alea pe apucate, important este că am putut și chiar a fost suficient. Și să fi avut timp, nu aș mai fi putut alerga ca altă dată la toate manifestările. E cumplit de obositor.
Expriența mea
De-a lungul anilor, am tot încercat să înțeleg „care a fost povestea cu Valencia, de ce am ales fix un oraș în care nu fusesem niciodată?”
Singurul răspuns găsit până acum și care are legătură cu realitatea mea personală, este că familiaritatea, cunoscutul m-au durut atât de tare încât am vrut ceva nou. Dar nu un nou oarecare, ci unul care să mă conecteze cu o ființă colectivă, cea căreia toți avem nevoie să îi aparținem, indiferent de locul în care trăim.
Semnificația pe care a avut-o pentru mine Valencia, a fost de mediu balsam. Aici am învățat că poți fi rupt de tristețe sau durere și, în același timp să te bucuri de viață și că asta e normalitatea; am deprins că oricât de greu îți este, e de preferat să împărtășești altora prin ce treci, vei găsi cel puțin o persoană care să te sprijine măcar cu o vorbă utilă, dar, de cele mai multe ori, mai multe te vor sprijini cu fapta; am învățat că viața este aici și acum, că azi muncești cu dăruire alături de membrii comunității fallere (asociație care ridică aceste monumente) ca să puteți ridica de Fallas un monument (cât mai mare) și că mâine îl ardeți cu bucurie și o luați de la capăt. Mi-a luat timp să înțeleg că nu contează pentru nimeni cât de bine vorbești limba spaniolă, oamenii te ascultă, se străduiesc să te înțeleagă și să te ajute.
Unele lucruri le știam din citite, dar îmi înțelegerea pe care ți-o aduce trăirea lor.
Între timp mi-am făcut preteni chiar și dintre localnici, am învățat că legăturile solide nu se șubrezesc la distanță, în special în ziua de azi când tehnologia ajută atât de mult!
Poate că cea mai de preț experiență pentru mine este că nu e nevoie să fii perfect ca să fii acceptat, nici măcar să fii mai bun! Nu ți se pretinde în niciun fel să dovedești ceva și nici nu ți se transmite că nu ai corespunde fiind altfel. Fii liber să fii așa cum ești tu, cu „ciudățeniile” tale, imperfect! Să fii tu însuți și să nu faci rău celor din jur, e suficient ca să fii bine primit și să te simți acasă.
Adauga un comentariu