Familia mea (din) Vietnam

– Maria, vrei, te rog, să iei loc? mi-a spus Linh într-o zi după ce terminasem micul dejun. Vreau să vorbesc ceva cu tine.

– Hopaaa, mi-am zis în sine, sună a discuție serioasă.

– Pentru că ai stat atât de mult la noi, eu și soțul meu vrem să îți facem un cadou. Ne-am gândit la o excursie. Turiștii sunt foarte interesanți de ”My Son” (Sanctuarul My Son sunt ruinele unui complex religios, ridicat în sec. IV, în care regii sau preoții unei țări dispărute, Champa, făceau ritualuri pentru zeități). Accepți?

Stăteam față în față, la masa joasă din camera de zi. Ne priveam, dar dintr-o dată imaginea ei s-a blurat. Mi s-au umplut ochii de lacrimi. Am încercat de câteva ori la rând să spun ceva, dar nu am reușit, mă bufnea plânsul.

Momentul se prelungea, așa că am dat din cap. Reacționam copilărește, dar emoțiile dăduseră pe-afară. Linh nu se simțea nici ea confortabil. Au fost secunde bune de tăcere și privire aruncate în lateral din partea amândurora.

Știu că în partea asta de lume manifestarea emoțiilor așa, public, nu este ceva obișnuit. Când pot, mă abțin, dar acum chiar îmi umblase la suflet pe nepregătite.

– Locul este mai departe de Hoi An, așa că vine mașina să te ia la 07.30 dimineața.

A rămas pe marți, singura zi în care puteam merge.

Mâncam de prânz când m-a străfulgerat o idee: ce-ar fi să-i propun lui Linh să schimbăm cadoul? În loc de excursie să mai îmi facă o banana pancake? Când a fost ziua ei și cu o altă ocazie, m-a invitat la o banana pancake.

În Asia, banana pancake este un desert foarte popular. Mai ales în Thailanda, este una din vedetele gastronomiei locale. Eu mă rezum la a mânca o singură dată, să-mi fac pofta.

Dar banana pancake ca a lui Linh, nu am mâncat niciunde de când vin în partea asta de lume! Așa că în fața celei făcute de ea, nu rezistă nici măcar unele dintre cele mai importante ruine din Asia de SE!

Când am revenit acasă, i-am propus. Nu mi-a fost teama că se se va supăra, este o persoană foarte deschisă. I-am spus că știu că vrea să îmi facă o bucurie și că, oricât de banal pare, eu prefer să-mi facă o banana pancake. Sunt înnebunită după ce a făcut ea.

– Aaaa, păi, pentru mine asta e cel mai ușor, mi-a răspuns. Și așa a rămas.

Aș fi oprit timpul în loc la fiecare bucată de prăjitură mestecată. Cum Linh era în spatele meu, mă mai întorceam și mai scoteam niște sunete indescifrabile. Ea se amuza, dar sunt convinsă că nu știe că eram autentică și că nu exageram.

Îmi place să mănânc, iar când e vorba de mâncărurile preferate …. aș fi persoana ideală pentru reclame!

Gestul lor a venit ca urmare a anunțului meu că ”joi, pe 18 aprilie voi pleca.”

De fapt, aș mai putea să stau până pe 19, i-am zis a doua zi când am coborât a micul dejun. Când i-am spus, a ridicat palma să batem ”Hi, five!”

– Yesss, a zis!

Când am făcut rezervarea pentru autobuz către următoarea destinație, am făcut-o pentru 20 aprilie1

Așa a fost și în prima parte a șederii aici. De la 8-10 zile cât mă gândisem inițial să stau, am depăști luna.

După prima săptămână, la trei-patru zile mă duceam la Linh  și o întrebam dacă pot să mai stau încă câteva zile? Am făcut asta de două ori, când am vrut să o fac și a treia oară mi-am dat seama că sunt caraghioasă.

– De ce nu stai dacă asta simți, nu trebuie să ajungi niciunde? Știi cum e: dacă trebuie ceva, atunci e să îți fie bine!

Astăzi, când m-am dus la micul dejun, după ”bună dimineața!”, a adăugat:

– Azi și mâine ne mai spunem ”Bună dimineața”, apoi, gata!

– Exact la asta mă gândeam și eu, dar am preferat să nu spun ca să nu ne întristăm ….

Mâine seară plec mai în sud, într-o zonă plină de pădure, junglă. O zonă neturistică.

De dimineață am rugat-o pe Linh să facă socotelile ca să plătesc. Aveam acoperită doar cazarea până acum vreo săptămână, micul dejun, apa, bicicleta și hainele spălate erau doar trecute pe caiet. Cum eu mi-am amânat plecarea de la început, am căzut de acord că e mai bine să facem așa ca să nu plătesc la două-trei zile.

Socotelile le-a făcut pe categorii. Poate că ar fi trebuit să păstrez pagina pe care a scris. Mi-a dat-o de dimineață, ca să verific.

seară, când am stat din nou față-n față ca să încheiem socotelile, am plâns. Nu din cauza banilor, ci pentru că plec. Din nou am căutat cu privirea în lateral fiecare.

De data asta am plâns cu foc.

Nu vor mai veni diminețile în care soțul ei va stropi curtea și florile, când voi coborâ la micul dejun și ea îmi va aduce fructele aranjate pe farfurie, după-amiaza nu va mai striga de jos să închid ușile la balcon ”că dorm cu țânțarii”.

Dar cel mai mult îmi va lipsi atmosfera din casă, armonia și liniștea indiferent câtă treabă ar fi de făcut. De multe ori dimineața, la micul dejun el pune muzică. Kleiderman. Ieri, când tundea unul din copacii din curte a pus muzică vietnameză. Cât a tuns, muzica s-a auzit în surdină.

Zilele trecute veneam către casă. Era foarte cald. Mai aveam puțin până să ies din lanurile de orez, când am ajuns în dreptul unor muncitori. Veniseră la motorete, se pregăteau să plece. Vorbeau între ei.

Când am ajuns în dreptul lor, unul dintre ei a zis ceva către mine, și-a luat șapca din cap și mi-a întins-o. A dat din mână semn că e soare puternic și n-am capul acoperit. I-am mulțumit și l-am refuzat.

Nu îmi place să port nimic pe cap.

Până să deschid telefonul și Google-ul ca să îi spun de ce l-am refuzat, era pe motor și mă depășise. A încetinit după ce a trecut de mine, s-a întors și mi-a făcut semn cu mâna să mă așez pe șa. L-am refuzat din nou.

Adevărul este că deși era cald și mergeam de ceva timp, aș mai fi tot mers. În ziua aceea am fost cam tristă.

De când sunt în Vietnam, indiferent de locația în care m-am aflat, toți cei cu care am intrat în contact au fost amabili, prietenoși. Limba nu a fost niciodată un impediment. Câteva idei și tot am reușit să schimbăm prin amabilitatea Dlui. Google. În farmacie, magazin, chiar și de pe motor, din mers, am primit zâmbete.

Astă seară i-am spus lui Linh și soțului că mi-au dat mai mult decât își pot închipui și decât le pot spune.

S-au fâstâcit. Probabil și eu aș reacționa la fel dacă cineva pe care nu cunosc, mi-ar face un asemenea compliment. De unde să știe că, prin felul lor de a fi, mi-au dat și fost exact ce aveam nevoie?

Pe Booking.com mi-am scris părerea despre locație: ”Am rezervat o cazare și m-am ales cu o familie!”

PS: În fotorgafia articolului este unul din mic dejunurile pregătite de Linh

#povestiridinrealitate