Despre actuala mea gazdă, nici nu știu de unde să încep și cum să vă spun! Poate că ar fi binevenit să încep prin a spune că sunt doi, un el și o ea, cuplu, dar vorbesc la singular pentru că eu cu ea interacționez.
Thailanda, Bangkok
Locația am găsit-o pe Agoda, cautând după criteriul mix zonă, preț și opinii ale turiștilor. Mulți dintre cei care se cazaseră aici, au scris de Asma, gazda, că e “very kind”. Am comentat în sine că e firesc, doar suntem în Thailanda, oamenii așa sunt!
Asta până am ajuns să o cunosc. După ce am făcut rezervarea, am primit mai multe mesaje. Printre ele, a fost și unul în care eram avertizată că pentru a ajunge la cameră trebuie să urc mai multe scări, ceea ce nu e conveniabil dacă am bagaj, așa că am fost sfătuită să spun la ce oră ajung aproximativ, ca să fie cineva să mă ajute la cărat.
Era în jur de ora nouă seara când am ajuns la locație. Era doar ea, Asma.
Nu știam câte scări vor fi de urcat și, mai ales, că ultimele vor fi abrupte, dar i-am respins propunerea de a mă ajuta, pe motiv că bagajul nu e greu. De fapt, uitasem de avertisment. E adevărat că bagajul meu e voluminos, dar felul în care mi-a răspuns și mimica feței mi-au mers direct in suflet. A fost una din situațiile alea în care atitudinea vorbește de la sine.
– Impreună, împreună o să putem! mi-a spus zâmbind și dând ușor din cap, apoi a apucat de toartă bagajului.
Urcând, am înțeles de ce a insistat. M-ar fi văzut sfinții să îl urc singură, cu toată condiția mea fizică. Etajul al doilea, scări mici și înguste.
După ce mi-a dat indicațiile despre cum deschid, închid, ușa camerei,mi-a spus că oricând vreau apă, să nu cer, să iau de la etajul al II-lea. Cei care oferă cazare sunt obligați să îți dea gratuit a jumătate de litru pe zi, dar până acum, pe unde am fost, toți îți aduceau în cameră, zilnic.
La Asma, nu, te duci și îți iei tu. Iar ca turist, vrând să economisești și să nu mai cheltui in timpul zilei, poți să iei …. mai mult, nu? Asta nu ar fi ceva specific românesc, am văzut practicat la greu și de alte naționalități.
– Și gelul de duș și șamponul, la fel, a adăugat!
M-a anunțat că are un mic restaurant și dacă vreau, până la ora 15.00, când e deschis, pot merge să iau micul dejun sau prânzul.
– Avem și mic dejun continental și local, de care vrei?
– Local, asiatic, normal, i-am răspuns, apoi am adăugat în sine: n-am venit aici că să mănânc ce mănânc și acasă!
Era trecut de 12.00 când m-am trezit a doua zi. M-am dus să iau micul dejun-prânz la restaurantul Asmei.
O supă și vinete călite cu niste carne. In jur de 150 BHT (~ 5USD). Am pregătit banii sa plătesc.
– Nu, că e din partea casei!
A început dansul, eu că da, ea că nu. Scosesem deja 100BHT.
– Dacă vrei să plătești, atunci dă-i fetiței banii, ea e in vacanța și i-am spus să vină să ne ajute. Fata are 10 ani. Am acceptat și am înțeles că așa vom face in fiecare zi. Fetița s-a bucurat, normal.
Am plecat acasă și cu cina la pachet: o casoletă mare cu mâncare de “baby bamboo” și orez. Inițial alesesem felul ăsta, i-am spus Asmei că “love baby bamboo”, dar când am văzut vinetele, care îmi plac și ele, am zis sa incerc ceva nou. În Asia de SE, vinetele sunt mici, mult mai mici decât ale noasstre, iar unele sunt rotunde și albe. M-am gândit că poate sunt diferite și la gust. Asma a reținut și s-a asigurat că îmi fac pofta în aceeași zi. Fără să îmi ia un ban în plus.
În aceeași zi i-am spus și că internetul merge foarte prost. Lucrez online cu cameră și nu pot nici măcar sa deschid o hartă Google. Cât am mâncat a tot dat telefoane, s-a agitat, dar nu știam despre ce vorbește.
La un moment dat a venit lângă mine și mi-a spus că vorbește cu tatăl ei despre internet. S-a oferit să îmi cumpere o cartelă SIM plătită de ea, pe care să i-o restitui la plecare, în cazul in care celelalte rețele ale hotelului funcționau la fel (urma să mă conectez la ele).
Așa mi-am dat seama că pot folosi net-ul de pe sim-ul thailandez cumpărat din aeroport, în cazul în care mi-ar fi ajuns. Nu mă pricep deloc la care cine cât consumă.By the way, in aeroport, companiile de telefonie mobilă au standuri unde îți prezintă oferta potrivită nevoilor tale și îți bagă și sim-ul în telefon. Cum internetul era mai mult decât suficient, am renunțat la propunerea ei.
Ieri, am mncat tot la Asma. După ce am terminat, am chemat-o pe fetiță să ii dau 100BHT. Asma a intervenit:
– Ooo, nuuu, e prea mult pentru un copil 100BHT/zi! 50 sunt suficienți!
Am ascultat-o, ea e părintele nu eu. Doar că în camera scrie clar pe un afiș că micul dejun costa 150 BHT.
În prima zi, mi-am cumpărat niște banane, din cele mici, de la o bătrânică de pe stradă și am trecut pe la localul Asmei să îi dau și fetiței. Am invitat-o să ia din banane. A rupt doar una. Am insistat. Nu a vrut. Am cerut Asmei un cuțit și am tăiat mai multe.
Nu a fost zi în care Asma Ultimsă nu aibă un gest de grijă sau atenție pentru mine.Cel de aseamă m-a lăsat fără cuvinte: pă ce am intrat în clădire, a apărut soțul Asmei (nu vreți să știți cum arată, Doamne și Alah, iertați-mă pentru gând! 😊) și mi-a întins o punguță. Mi-au trebuit secunde până să înțeleg că spune noodle soup. Am mari probleme in a-i înțelege pe asiatici vorbind engleza, îmi e cumplit de greu spre imposibil, uneori, iar el nu știe engleză. Mi-a spus scurt că aceea e cina mea.
Cina nici măcar nu face parte nici din serviciile oferite. Dar cum de dimineață un mâncasem, s-a gândit să îmi aducă cina.
Despre Asma …nu știu cum să vă spun, dar am impresia fiind lângă ea, că e o energie care te învăluie, nu o persoană. Nu are nimic din atitudinea de supunere thailandeză, nimic comercial … am urmărit-o și cu alții. Ea așa e. Sper sa fie de acord sa facem măcar o fotografie în ultima zi.
Intenționat in această călătorie am căutat și caut locuri de cazare ale unor familii, nu hoteluri. Dincolo de faptul că vreau să mă apropii mai mult de spiritul local, încerc să îmi ofer sentimentul de familie apropierea și căldură care îmi lipsesc.
A trecut ceva din timp de când am scris rândurile de față. Cum încă de dimineață a plouat, nu am ieșit. Acum e ora 14. Asma tocmai a ciocănit la ușa mea. Cum am cursuri, nu i-am putut răspunde, dar i-am dat mesaj. Voia să știe dacă sunt bine, că nu m-a văzut azi și mi-a adus și micul dejun. Mi-a scris că mi l-a lăsat pe masa din holul camerei.
Videoul cu câteva feluri de mâncare și strada, aici:
#povestiridinrealitate
Adauga un comentariu