Turtle Island, insula broaștelor țestoase

Între maluri

I see, i smell, i feel. Must share. Part of my religion. Văd, miros, simt. Trebuie să-mpărtășesc, parte din credința mea.

Așa mă gândeam astăzi, aproape zburând cu o barcă de mare viteză către Insula Broaștei Țestoase (Turtle Island). Cu adrenalina împrăștiată în tot corpul și splendoarea naturii imprimată pe retină. Norii albi părea niște jucării atârnând deasupra unui pat de copil. Azuriul mării era doar o altă nuanță scursă din cerul de un albastru curat. O potrivire de culori, cum numai natura știe să facă. De fapt, titlul de cel mai bun stilist îi revine fără îndoială.

Turtle Island sau Insula Selingan, Selingaan Pulau în malay. Se află în Marea Sulu și face parte din Parcul Sabah, 40 km distanță de Sandakan – Borneo, Malaezia. Parcul es format din mai multe insule, însă doar trei aparțin Malaeziei.

– Insula de acolo, din dreapta noastră, mi-a arătat-o Boby cu degetul, este cea mai mică dintre toate și cea mai apropiată de Filipine. Insula pe care mergem noi este și ea aproape de Filipine, cam la 3-4 km.

– Aaaa, păi atunci pot să emigrez în Filipine, îi spun râzând.

– Nu prea! Unde mergem noi vei vedea soldați înarmați patrulând pe plajă. Plus vasele de marină care patrulează și ele-n larg, n-ai nicio șansă!

Boby, ghid autorizat, este înlocuitorul lui Jo, cel cu care făcusem programul șederii mele în Malaezia. Jo este prins pentru 3 zile cu un grup de 14 turiști suedezi într-un program mai amplu în regiunea Sabah. M-a asigurat că mă lasă pe mâini bune, ale cumnatului său, Boby.

Reguli și program

Parcul Sabah a fost înființat cu scopul de a asigura conservarea și perpetuarea a două specii de broaște testoase.

Pe Turtle Island, două specii de broaște țestoase,  Green Turtle (Țestoasa Verde) și Hawkbill Turtle (Țestoasa Cioc-de-Șoim), vin de zeci de ani și-și depun ouăle. De obicei se întâmplă în martie-septembrie și februarie-august.

Este singura insulă din parcul natural dotată cu locații de cazare pentru turiști. Câteva căsuțe tip bungalou pot găzdui maxim 50 de turiști. Condițiile asigură minim de confort, diferind în funcție de buget, dar nu semnificativ.

Imediat cum am debarcat pe insulă, am dat de clădirea principală. Multifuncțională, la orele stabilite este locul unde se ia masa;  în restul timpului este centrul administrativ al insulei. La etaj găzduiește un muze dedicat broaștelor țestoase și o mică sală de proiecție.

Am fost întâmpinați cu un mic instructaj despre ce putem face și programul pe care-l avem.

Începând cu ora 18, turiștii nu mai au voie să umble pe insulă, nici măcar pe aleile ce leagă clădirea principală cu bungalourile. Accesul în cameră se face doar însoțit de un ghid și în caz de nevoie.

După masa de seară, 19.30, toată suflarea turistică s-a strâns pe terasă. A început jocul așteptării și, implicit, al nervilor: e întuneric, nu ai ce face, nu ai voie să faci gălăgie, iar spațiul în care te poți mișca e limitat la câțiva metri pătrați. Cum internetul e lipsă la apel, tot ce-ți rămâne este fie să legi o conversație cu alți turiști sau cu ghidul, fie să numeri stelele.

Îngrijitorii sunt deja pe plaja insulei, care nu are mai mult de 1km lungime. Cu lanterne în mâini, se uită după Mame. După ce le găsesc, transmit un semnal sonor către ghizii rămași cu turiștii. Doar atunci pornim. Dacă grupul este mai mare de 20 oameni, se împarte în două. Noi suntem mai puțini.

Sperăm că avem noroc și că musonul nu-și va face de cap. Dacă vine el, broaștele își contramandează vizita.

Oricum am fost avertizați că nimeni nu poate garantadacă vin chiar și în lipsa musonului. Despre când, nici atât. Pe o mare liniștită, cum părea în acea seară, vin cam după 20:00-20:30.

Povestea oului

În funcție de specie, o femelă depune o dată, între 90 și 120 de ouă. Este un proces întreg, în care Mamele sunt “asistate” de îngrijitori. Ei strîng ouăle chiar în timp ce sunt eliberate. O fac cu mare grijă, fără s-o atingă. Toate ouăle urmează să fie puse în incubator.

Incubatorul a fost infiintat in 1967. Se află în mijlocul insulei, unde sunt două terenuri îngrădite: cel pentru pentru femele și cel pentru masculi. Sunt formate din cuiburi săpate în pământ, pentru a reproduce condițiile naturale cât mai bine.

Temperatura hotărăște sexul micuțului, astfel că femelele au nevoie de temperatură mai ridicată, iar masculii de una mai scăzută. Adică peste si sub 27⁰ Celsius. Îngrijitorii sapă gropi de aceeași dimensiune cu cea pe care ar face-o și Țestoasa Mamă. Coboară pe rând ouăle eclozate, apoi le acoperă apoi cu nisipul răzuit de pe pereții gropii.

E important ca în contact direct cu oăle să nu fie cel deja scos afară. Prin contactul cu aerul el poate conține germeni dăunători și ar afecta iremediabil ouăle.

Nisipul scos din groapă se pune ultimul. Prin expunere directă la soare își va pierde toți microbii, iar când astupă groapa, nu se bătătorește. E lăsat să cadă pur și simplu, cum ar face și Țestoasa Mamă. Când va veni timpul, puilor trebuie să le fie ușor să străpungă stratul de nisip pentru a ieși afară.

Groapa se marchează cu un gard de plasă înaltă, cu rol protector. În partea de sus a plasei, se mai așază ceva usor, o cracă sau o frunză de palmier, să fie sigură zădărnicirea oricărei inițiative. Pe o bucată de bambus vopsit, se scrie numărul de înregistrare al țestoasei data depunerii, numărul de ouă și specia exemplarului. După ce-a depus ouăle, groapa este măsurată și toate caracteristicile sale sunt notate. Fiecare broască are numărul propriu ștanțat pe o tăbliță metalică. E prinsă bine pe-o aripioară din față, nicio șansă să fie pierdută undeva prin mare.

De la ou la carapace

Întreaga operațiune trebuie să se desfășoare în maxim 2h de la eclozare, altfel efortul este inutil. Transformarea începe în foarte scurt timp de la așezarea ouălelor în cuib.

De când a fost depus oul și până iese broscuța, trec două luni. Până va vedea lumina, pot trece între două zile și șapte zile. În tot acest timp se hrănește cu propria placentă.

Odată ajuns la suprafață, se îndreaptă către un punct luminos. De regulă, ies după lăsarea întunericului. Unul din misterele naturii, cel puțin pentru mine: cum știuu ele când e noapte afară?

La incubator se respectă legile naturii: broscuțele sunt eliberate noaptea. Este perioada cu cei mai putini prădători activi.

Li se dă drumul mai multora în același timp. În grup fiind, cresc șansele de supraviețuire. Dacă apare un prădător, nu le poate mânca pe toate deodată, așa e posibil să scape cât mai multe. Din 10.000 de broscuțe, ajung la maturitate și își depun ouăle, aproximativ 5!! Iar o femelă devine matură pentru a depune ouă, la vârsta de 30 de ani! Ele eclozează cam o dată dată la 2-3 ani și mereu în același loc!

Spre exemplu, broasca Maria, una dintre cele care vin pe insulă, după ce a depus ouăle, a înotat peste 1440 km in 46 de zile (atât a putut fi monitorizată ca distanță). Peste 2 ani s-a întors în exact același loc. Toate fac la fel.

Care o fi radarul lor care le ajută să identifice insula unde și-au depus ouăle prima oară dintre multe alte țărmuri Cert este că toată viața lor revin într-un singur loc.

Mama Țestoasă

În jur de ora 20:00 auzim semnalul. Sărim ca arși, ca și când ne-ar fi împuns cineva pe toți, deodată. Prinși de o febră comună, părăsim veranda în șir indian.

În nisipul alb, o Mother Turtle Green își săpase groapa. Am recunoscut-o ca specie după filmul pe care-l văzusem în muzeu. E mare, foarte mare, aceasta fiind și una dintre cele mai importante caracteristici ale speciei.

Cât a depus ouăle, nu ni se permite să stăm în fața ei, doar în spate. Ne-am rotit, am făcut schimb de locuri între noi ca s-o vedem pe rând, cât mai de-aproape. Un îngrijitor a ținunt lanterna deasupra ei. I-a luminat partea din spate, pe unde au ieșit ouăle. Au fost 121!

Când a terminat, am aflat toți: a adunat nisip din jur, cu aripile din spate, și l-a aruncat peste ouă. Adică acolo unde ea știa că pusese ouăale. În răstimp, îngrijitorul îi luase ouăle și le pusese într-o găleată.

Abia atunci ni s-a permis să venim în fața ei. A durat câteva minute până a considerat Mama Țestoasă că și-a acoperit ouăle. În acest timp i-am putut vedea chipul. Ochii imenși ca două globuri erau plini de lacrimi. În timp ce lasă ouăle, toată sarea din organism se strânge în ochi. De aici și impresia că plânge.

Respira sacadat și greu. A fost măsurată de unul din îngrijitori. 96cm lungime. Lățimea nu i-am reținut-o, eram mult prea impresionată. Marcajele de pe aripioarele din față, sunt semn că e de-a casei. Se notează tot, excepție greutatea. Sunt atât de mari, încât e imposibil să fie cântărite fără a le provoca un stres.

Nu toți îngrijitorii se ocupă de aceeași broască țestoasă. Sunt patru și fiecare este în patrulare, pe insulă, luând în evidență țestoasele găsite. Indiferent că depun ouă sau nu, ei le notează.

Am fost rugați insistent să o părăsim. Nimeni nu se putea opri din a-i face poze.

Partea a doua, depunerea ouălelor în incubator. La specia Green Turtle, ouăle sunt mai mari așa că s-a săpat o groapa adâncă. 70-75 cm. Un ou este de dimensiunea unei mingi de ping-pong și este acoperit cu o substanță vâscoasă, transparentă.

Cu câte 3-4 ouă în mână, în nici trei minute, toate au dispărut din găleată.

Îngrijitorul a răzuit pereții gropii pentru a acoperi ouăle cu nisip; a fixat apoi gardul de plasă și indicatorul. La final a pus deasupra câteva crengi pe care le avea pregătite.

La drum de mici

Etapa a treia e eliberarea. Nou născuții își încep călătoria în mare și în necunoscut.

Într-un coș albastru de supermarket, se agită cam 60 de broscuțe țestoase. Văzuseră lumina în urmă cu 3 zile.

Îngrijitorii au așezat coșul pe nisip, apoi l-au înclinat ușor; nu cumva să dea iama afară, unele peste altele. Mici și precipitate s-au întins repede ca o umbră mișcătoare pe nisip.

Ni s-a repetat continuu să nu aprindem nicio lanternă și să nu folosim flash-ul la poze. Reperul broscuțelor lor este luna, iar blitz-ul le poate deturna de la traseul natural, marea. Unele s-au mai învârtit pe loc, dar majoritatea a pornit-o voinicește către apă. Fără lecții de înot, busolă și nici hartă. Născute știind.

Pe cele dezorientate am avut voie să le ajutăm. Cu extrem de mare grijă le-am prins cu două degete și le-am așezat pe nisip, în direcția apei.

Trebuie ținute între arătător și degetul mare, ca semnul ce arată grosimea unei cărți. Prinse de carapace pe înălțime, riscă să se spargă. Sunt incredibil de mătăsoase și catifelate, aproape că alunecă! Până și carapacea e fină-fină ca mătasea. Un ajutor de doar câțiva centrimetri, dar sper binevenit

Valurile scurte au adunat broscuțele dintr-o mișcare ca o mătură fluidă. Au dispărut ca și când n-ar fi fost.

Călătorie în necunoscut

Le-am urat ”Noroc!”, unii cu glas tare, alții în gând.

– Să creșteți mari și să reveniți peste 30 de ani toate!

Grija și preocuparea guvernului malaezian pentru natură nu este un slogan publicitar. Am văzut pe toată durata șederii în țară, mai bine de trei săptămâni. Pe cele trei insule ce formeaza Parcul Natural Sabah, pescuitul este interzis; patrule de poliție verifică orice barcă neturistică sau aparent suspectă ce trece prin zonă. Comerțul cu ouă de broască țestoasă se mai practică încă, din păcate, chiar sporadic în Sandakan. În Filipine mi s-a spus că e ceva obișnuit.

După ce s-a terminat spectacolul, m-am trezit fără adrenalină și grai.

Boby mă privea fix. Am realizat că stăteam locului: toată lumea plecase, doar eu mă uitam pierdută. I-am spus că sunt copleșită. Pentru prima dată am luat parte la miracolul vieții.

Imprevizibilul vieții

Eu și Boby am mai stat o vreme pe terasa bungaloului Întunericul era ca smoala, liniștea era surdă.

Boby și-a aprins o țigară.

– Ca să alung țânțarii, mi-a explicat râzând.

Boby a vrut să devină fotbalist profesionist: jucător de la 10 ani în echipa de juniori a Sabah. Un accident ce i-a afectat ligamentele la piciorul stâng l-a oprit temporar. A avut grijă să se asigure că nu va reveni pe teren și n-a urmat sfatul medicului: îi fusese interzis fotbalul pentru cel puțin un an de zile.

Îndată ce s-a recuperat, s-a întors la ce iubea și știa să facă mai bine. Ca un semn, același jucător l-a accidentat din nou.

Problemele au necesitat internarea și de data asta. Nu avea ce face decât să se uite la televizor. Era într-un spital privat al echipei de fotbal. A tot urmărit emisiunile Animal Planet și Discovery și-a-nceput să fie atras de meseria de ghid.

Avea 22 de ani. Emisiuni peste emisiuni peste emisiuni, cu drumul fotbalului închis, știa că va trebui să schimbe direcția. Și a-nceput să-nvețe engleza. S-a uitat la emisiunea americană pentru copii “Sesam street”. Chiar mă gândisem să-l întreb dacă studiase în afara țării, pentru că pronunța cu accent american.

– N-am ieșit din țară niciodată. Accentul îl am pentru că am urmărit numai show-uri americane.

După ce și-a luat și licența de ghid și a-nvățat și limba engleză, a avut nevoie de curaj ca să vorbească în fața turiștilor. Ceva mai mult decât niște răspunsuri minimale. Spre exasperarea mamei lui care-a crezut c-a luat-o razna, a-nceput să vorbească în engleză, de unul singur, în fața oglinzii.

Și pentru că meseria de ghid e una ce nu-ți asigură venituri constante tot anul, s-a implicat și-n alte activități. În lipsa de ceva mai bun, acum lucrează în restaurante, supraveghetor, dar vrea să-și găsească de lucru pe termen mai lung, așa că e prezent de câte ori se apelează la el. Are 32 de ani, e cap de familie și tatăl unei fetițe de 3 ani. Soția lui e profesoară și predă pe una din insulele din apropierea Sandakan.

Când țigara s-a terminat, am fost invadați. Am amânat finalurile pe a doua zi și ne-am retras la somn.

Alte începuturi

Dimineața după ora 6, ai voie sa mergi singur pe insulă. Dacă ești un norocos, mai poți găsi o Mamă Țestoasă întârziată. Îmi pusesem ceasul să sune. Am ieșit , dar nu am găsit pe nimeni. Deja era prea multă lumină. Am văzut insă trei gropi și niște urme în nisip, ca niște șenile-nguste ce duceau în mare.

Pe terasa clădirii administrative, ecranul de deasupra ușii afișează cifre. Sunt înregistrările ultimelor două zile cu eclozările din întreg parcul.

Pe Selingan Island, noaptea trecută fuseseră patru Mame Țestoase. Au fost depuse și recoltate în incubator 322 de ouă. Îngrijitorii au spus c-au fost puține broaște. Probabil din cauza refluxului. Când apa se retrage, țestoasele nu vin în număr mare, uneori chiar deloc.

La 7 fix bărcile pleacă încărcate spre Sandakan. Au program fix de dus și adus turiști.

Insula albă a rămas în urmă. S-a îngustat tot mai mult până a devenit o sfoară albă și, în final, un punct. Bijuterie lucind în soare.

Fiecare are natura sa proprie și profundă. Știm sau nu, până la urmă tot o împlinim. Pe-a mea o cunoșteam, însă n-am avut curajul s-o urmez. Zburând cu barca peste apă, mi-am promis s-o fac.

Pleosc – poc la stânga! Pleosc – poc la dreapta! Sărim pe loc ca niște păpuși mecanice. Barca în viteza ei agită apa, face valuri în jur. Cum ne depărtăm de mal, vântul se prinde și el de noi. Bate înspre mine, dar Boby mă ferește, îi stă în cale. Primește vesel în față toate gălețile cu apă aruncate din mare. Cumva o să mă recompensez.

Pe pontonul îngust și cocoțat pe piloni de unde plecasem și noi, găsim cațiva turisti. Vreo zece. O atmosferă statică, de timp suspendat. Rucsace mari stau aruncate în preajmă într-o rână sau culcate, semn că oamenii lor se simt în siguranță.

Când ajung aproape de ei, le trec privirea peste chipuri. Sunt relaxați. Și ei ca și mine, înainte de îmbarcare, habar nu au ce va urma…..